Moldova a votat!

Iată că a venit şi data de 28 noiembrie - zi aşteptată cu nerăbdare de unii, cu teamă de alţii, cu mare interes de către toţi.

Încă de dimineaţă, în regiunea Botanicii de jos, unde locuiesc, a început să cânte muzica - semn de mare sărbătoare. Secţiile de votare, amplasate la distanţă mică una de alta, îşi au fiecare portul său, amintind nişte taverne care-şi atrag cumpărătorii. Pe stгăzi lume multă, grăbită, dar parcă mai elegantă decât de obicei. Părerea mi se confirmă după ce ajung la secţia 26 din incinta Colegiului de Informatică. Şi acolo gălăgie mare, nişte difuzoare mari transmit postul Radio Noroc, unde o cântăreaţă de muzică populară îşi vaită dorul de mamă. Afară, pe lângă colegiu, dau de un grup de tineri care mănâncă seminţe şi râd cu poftă. Alături, o femeie se plimbă cu un cărucior, iar pe bănci se odihnesc bătrânii, mai puţin gălăgioşi, dar antrenaţi cu mult interes în discuţie. Se pare că nimeni nu se grăbeşte să ajungă acasă, rămână să urmărească cine mai vine.

Intru în colegiu şi îmi dau seama că aici e mult mai liniştit, muzica nu se aude, oamenii nu prea stau la discuţii, unii intră, alţii ies, într-o mişcare continuă. Mă gândesc cât de mult semănăm totuşi cu un muşuroi de furnici, numai că de proporţii mai mari. În timp ce mă îndrept spre mesele celor din comisie, îmi dau seama că lipseşte ceva şi nu-mi pot da seama ce anume. Într-un târziu înţeleg că e prima dată de când merg la vot, încă de pe vremea când mergeam cu mama, pe vremea lui Snegur, când nu văd bine-cunoscuta masă de prăjituri şi plăcinte. De data asta chiar că e altfel! îmi spun amuzată şi urc cele câteva scări.

Când ajung la locul unde se votează rămân uimită - mă aşteaptă o coadă de vreo 30 de persoane, care se agită şi încearcă să-şi facă loc. Nu pot zări nici măcar masa unde votează strada mea, nu văd nimic din spate. Holul îngust, ocupat pe jumătate de mesele celor din comisie, este neîncăpător, iar mulţimea dă semne de nerăbdare. Întreb unde votează cei de la Cuza-Vodă dar mi se răspunde apăsat că toţi stau la o coadă. Renunţ să mai pun întrebări şi aştept să avanseze cei din faţa mea. O bătrânică simpatică care-şi ţine de mână nepoţelul mă întreabă şi ea unde votează Sarmisegetusa. "E o singură coadă" citez la rându-mi răspunsul pe care l-am auzit mai devreme. "măi măi măi câtă lume, mai bine veneam mai târziu", spune aceasta. Nu sunt sigură că mi s-a adresat mie sau nepoţelului, dar îi răspund binevoitoare "Lăsaţi doamnă, bine că a venit lumea!". "Ei, de parcă vom schimba ceva", îmi răspunde aceasta bucuroasă să întreţină discuţia cât timp stăm la coadă. În spate vin nişte tineri şi întreabă unde pot să scrie cerere pentru a vota cu carnetul de student. O doamnă din comisie le face loc cu amabilitate şi-i ia sub tutelă. "Ce s-a mai strâns lumea! parcă le-ar da ceva pe gratis! Bine că la lucru nu se strâng aşa", comentează un bătrân care abia îşi ţine bastonul.

Între timp reuşesc să întrezăresc o foaie A4 lipită pe perete cu denumirea străzii mele şi mă grăbesc într-acolo până nu mi-a luat-o cineva înainte. Semnez în lista de vot şi sunt surprinsă că nu regăsesc pe nimeni înscris în mod greşit în casa mea, cum s-a întâmplat dăţile trecute. Buletinul de vot e lung, mă îndrept spre cabine şi întreb observatorii - câteva fete care stau plictisite pe scaun, dacă e liber. "Da, intraţi în prima", îmi sugerează una mai puţin adormită. În spate aud pe cineva care cere un pix de la un observator ca să voteze. "La ce vă trebuie pix? E o ştampilă acolo, marcaţi cu ştampila!", îi răspunde aceasta deloc mirată de întrebare.

Desfac buletinul de vot, iau ştampila şi-mi exercit cu satisfacţie dreptul de cetăţean adult. "gata! am pus ţara la cale!", respir uşurată şi mă grăbesc să ies.

Acum urmează o noapte de aşteptare. O noapte de emoţii şi speranţă - într-un viitor mai bun şi într-o deşteptare a moldovenilor noştri.