Moldova a votat!

Iată că a venit şi data de 28 noiembrie - zi aşteptată cu nerăbdare de unii, cu teamă de alţii, cu mare interes de către toţi.

Încă de dimineaţă, în regiunea Botanicii de jos, unde locuiesc, a început să cânte muzica - semn de mare sărbătoare. Secţiile de votare, amplasate la distanţă mică una de alta, îşi au fiecare portul său, amintind nişte taverne care-şi atrag cumpărătorii. Pe stгăzi lume multă, grăbită, dar parcă mai elegantă decât de obicei. Părerea mi se confirmă după ce ajung la secţia 26 din incinta Colegiului de Informatică. Şi acolo gălăgie mare, nişte difuzoare mari transmit postul Radio Noroc, unde o cântăreaţă de muzică populară îşi vaită dorul de mamă. Afară, pe lângă colegiu, dau de un grup de tineri care mănâncă seminţe şi râd cu poftă. Alături, o femeie se plimbă cu un cărucior, iar pe bănci se odihnesc bătrânii, mai puţin gălăgioşi, dar antrenaţi cu mult interes în discuţie. Se pare că nimeni nu se grăbeşte să ajungă acasă, rămână să urmărească cine mai vine.

Intru în colegiu şi îmi dau seama că aici e mult mai liniştit, muzica nu se aude, oamenii nu prea stau la discuţii, unii intră, alţii ies, într-o mişcare continuă. Mă gândesc cât de mult semănăm totuşi cu un muşuroi de furnici, numai că de proporţii mai mari. În timp ce mă îndrept spre mesele celor din comisie, îmi dau seama că lipseşte ceva şi nu-mi pot da seama ce anume. Într-un târziu înţeleg că e prima dată de când merg la vot, încă de pe vremea când mergeam cu mama, pe vremea lui Snegur, când nu văd bine-cunoscuta masă de prăjituri şi plăcinte. De data asta chiar că e altfel! îmi spun amuzată şi urc cele câteva scări.

Când ajung la locul unde se votează rămân uimită - mă aşteaptă o coadă de vreo 30 de persoane, care se agită şi încearcă să-şi facă loc. Nu pot zări nici măcar masa unde votează strada mea, nu văd nimic din spate. Holul îngust, ocupat pe jumătate de mesele celor din comisie, este neîncăpător, iar mulţimea dă semne de nerăbdare. Întreb unde votează cei de la Cuza-Vodă dar mi se răspunde apăsat că toţi stau la o coadă. Renunţ să mai pun întrebări şi aştept să avanseze cei din faţa mea. O bătrânică simpatică care-şi ţine de mână nepoţelul mă întreabă şi ea unde votează Sarmisegetusa. "E o singură coadă" citez la rându-mi răspunsul pe care l-am auzit mai devreme. "măi măi măi câtă lume, mai bine veneam mai târziu", spune aceasta. Nu sunt sigură că mi s-a adresat mie sau nepoţelului, dar îi răspund binevoitoare "Lăsaţi doamnă, bine că a venit lumea!". "Ei, de parcă vom schimba ceva", îmi răspunde aceasta bucuroasă să întreţină discuţia cât timp stăm la coadă. În spate vin nişte tineri şi întreabă unde pot să scrie cerere pentru a vota cu carnetul de student. O doamnă din comisie le face loc cu amabilitate şi-i ia sub tutelă. "Ce s-a mai strâns lumea! parcă le-ar da ceva pe gratis! Bine că la lucru nu se strâng aşa", comentează un bătrân care abia îşi ţine bastonul.

Între timp reuşesc să întrezăresc o foaie A4 lipită pe perete cu denumirea străzii mele şi mă grăbesc într-acolo până nu mi-a luat-o cineva înainte. Semnez în lista de vot şi sunt surprinsă că nu regăsesc pe nimeni înscris în mod greşit în casa mea, cum s-a întâmplat dăţile trecute. Buletinul de vot e lung, mă îndrept spre cabine şi întreb observatorii - câteva fete care stau plictisite pe scaun, dacă e liber. "Da, intraţi în prima", îmi sugerează una mai puţin adormită. În spate aud pe cineva care cere un pix de la un observator ca să voteze. "La ce vă trebuie pix? E o ştampilă acolo, marcaţi cu ştampila!", îi răspunde aceasta deloc mirată de întrebare.

Desfac buletinul de vot, iau ştampila şi-mi exercit cu satisfacţie dreptul de cetăţean adult. "gata! am pus ţara la cale!", respir uşurată şi mă grăbesc să ies.

Acum urmează o noapte de aşteptare. O noapte de emoţii şi speranţă - într-un viitor mai bun şi într-o deşteptare a moldovenilor noştri.

Marian Lupu - ambiţii de preşedinte

La cei 44 de ani, Marian Lupu a devenit o emblemă a politicii moldoveneşti. Fie că este simpatizat sau blamat, nu cred că ar putea cineva să nege că imaginea lui Marian Lupu este una ireproşabilă: cu o înfăţişare demnă de un actor sau cântăreţ, cu o voce puternică, dar plăcută la auz, cu gesturi largi, teatrale fără să fie exagerate, Lupu este la prima vedere un model de lider politic impozant şi plăcut ochiului.

Cu un discurs elevat şi o română îngrijită, Marian Lupu se deosebea de colegii săi de partid, pe timpul când era membru al PCRM. În postură de preşedinte al Parlamentului, popularitatea lui Lupu era în creştere, acesta ajungând a fi numărul doi în cadrul Partidului Comunist. Sondajele sociologice îl plasau cu puţin în urma liderului Voronin, deşi relaţiile dintre cei doi ajunseseră să fie în mod evident tensionate.

În perioada electorală, ştiindu-se că Vladimir Voronin nu  mai poate candida pentru un nou mandat, speculaţiile că Marian Lupu îi va lua locul deveneau din ce în ce mai veridice. Atitudinea distantă a acestuia, modelul său de comportament diferit faţă de a colegilor comunişti, ţinuta sa politică, cât şi îndrăzneala de a avea opinii separate de ale partidului, au făcut ca Voronin să o prefere pe Zinaida Grecianîi în cursa prezidenţială. Impresia generală sugera că Marian Lupu a fost neglijat, iar noutatea că acesta părăseşte fracţiunea a venit să confirme zvonurile. Sigur pe sine şi degajat în exprimare, Marian Lupu a plecat din partid, luând cu el o parte din electoratul comunist, transferându-şi imaginea asupra Partidului Democrat, care avea o tradiţie şi o experienţă destul de lungă pe eşicherul de centru-stânga, cu orientări social-democrate.

În urma acestui fapt, Lupu a mizat pe o imagine de "împăciuitor", care ar fi venit să sudeze forţele de dreapta cu cele de stânga. Deşi multe voci spuneau că ambiţiile ar fi stat la baza gestului de a părăsi Partidul Comunist, Lupu şi-a motivat acţiunea prin nevoia de schimbare şi renunţare la atitudinea agresivă manifestată de comunişti.

Deşi Marian Lupu a riscat mult schimbându-şi preferinţele electorale în prag de alegeri anticipate, a dovedit că nu a fost o greşeală atunci când a mizat pe popularitatea sa. Anterior, Vasile Tarlev, care de asemenea, aflat la guvernare, se bucura de o mare popularitate în sondaje, a dovedit că lansarea pe cont propriu în politică nu se bucură de susţinerea electoratului. În cazul lui Marian Lupu schimbarea a fost favorabilă, iar Partidul Democrat ajunge datorită acestuia, la guvernare, creînd o alinanţă cu AMN-ul, PL-ul şi PLDM-ul, transformându-se dintr-un partid extraparlamentar, în unul aflat la guvernare.

Ultima campanie electorală pentru alegerile din 28 noiembrie au scos la iveală investiţii majore din partea PD-ului - aceştia s-au bucurat de o agitaţie profesionistă, fiind printre partidele cu cele mai mari cheltuieli financiare. Totodată, imaginea lui Marian Lupu a fost ştirbită de iscarea unui conflict major legat de numele lui Vlad Plahotniuc, un contraversat om de afaceri, acuzat de mai multe afaceri "murdare". Declaraţia lui Marian Lupu că este prieten cu Plahotniuc a stârnit multe controverse, mai ales că zvonurile potrivit cărora Plahotniuc ar fi făcut investiţii foarte mari în Partidul Democrat luau amploare, fiind alimentate în fiecare miercuri de către Partidul lui Sergiu Mocanu - Partidul pentru Neam şi Ţară. Tгecerea lui Marian Lupu a creat nedumeriri, iar acest lucru s-a făcut simţit dupг 28 noiembrie, când aşteptările PD-ului au fost zguduite de rezultate nesatisfăcătoare.

La momentul de faţă Marian Lupu este un personaj-cheie în politica moldovenească. Mii de oameni, atât din ţară, cât şi de peste hotare, urmăresc desfăşurarea evenimentelor. În condiţiile în care nici forţele democratice, nici cea comunistă nu a întrunit un număr suficient de mandate pentru a alege şeful statului, opţiunea de coaliţie a Partidului Democrat şi implicit a lui Marian Lupu poate fi hotărâtoare. Deschiderea acestuia de a negocia atât cu comuniştii, cât şi cu liberalii creează tensiuni în societatea moldovenească, aflată în aşteptarea de a vedea direcţia în care se va înclina balanţa.

Europa sau CSI - aceasta este de vacto alegerea pe care trebuie să o ia forţele politice din Rep. Moldova, alegere care depinde în mare parte de Marian Lupu. Este cu siguranţă un moment de răscruce în cariera politică a acestuia, pentru că după cum a arătat istoria, electoratul nu uită greşelile liderilor săi. Cel mai bine ştie acest lucru Iurie Roşca, care într-o singură zi şi-a transformat partidul intr- un cadavru politic.

Iurie Leacă - diplomatul de aur

Tânăr, de doar 46 de ani, Iurie Leancă are un CV impresionant. Activitatea sa politică a început încă un deceniu în urmă, sub guvernul Sturza, când a deţinut funcţia de ministru interimar de externe. Anume în acea perioadă, susţin unii specialişti, au fost puse bazele diplomaţiei moldoveneşti, iar Chişinăul a adoptat cursul de integrare europeană.

A deţinut funcţia de şef al Departamentului pentru integrare europeană şi viceministru al afacerilor externe, dar şi-a dat demisia din funcţie odată cu venirea în 2001 la putere a comuniştilor, declarând deschis că nu este de acord cu viziunile de politică externă a Partidului Comunist.

8 ani mai târziu, în 2009, revine în viaţa politică, ca membru al Partidului Liberal-Democrat. Reputaţia bună de care se bucură a făcut ca specialiştii să-l vadă în postura de ministru de Externe, şi aceasta încă înainte de a se fi consumat alegerile. Prognozele s-.au adeverit, iar începând cu luna septembrie, Iurie Leancă a devenit vicepremier şi minstru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Fragil fizic, cu o voce subţire şi calmă, Iurie Leancă nu se încadrează tocmai perfect în imaginea fizică unui diplomat, însă discursul echilibrat şi convingător a stârnit respectul şi încrederea publicului. În mod surprinzător, deşi societăţii moldoveneaşti îi place critica, iar mass-media prezintă fără întrerupere părerile unor aşa-zis "experţi", Iurie Leacă a devenit unul dintre favoriţii acestora, aducându-i-se multe laude şi aprecieri, părerea generală fiind că activitatea politicii externe a fost deosebit de reuşită sub conducerea lui Iurie Leancă.

Imediat după preluarea funcţiei, a demarat un şir de procese importante, iar la câteva săptămâni după investirea în funcţie a fost semnată Convenţia privind micul trafic la frontieră.

Un alt pas important a fost sosirea la Chişinău a ministrului de Externe al Suediei, Carl Bildt, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene. Cu această ocazie a fost stabilit un termen concret de începere a negocierilor pentru un Acord care ar acorda Moldovei statutul de membru-asociat al UE.

Tot în această perioadă au fost reluate negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, deblocându-se creditarea externă a Rep. Moldova şi reluarea procesului de colaborare cu partenerii de dezvoltare. Acest eveniment a fost unul controversat, deoarece Partidul Comunist a criticat aceste acţiuni, motivând că creditarea din partea FMI-ul va avea influenţă negativă pe termen lung asupra Moldovei.

Aşadar, Iurie Leancă s-a dovedit a fi un model al generaţiei de politicieni din Rep. Moldova. Absolvind Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova, acesta a revenit în ţară pentru a pune în practică cunoştinţele dobândite şi se pare că îi reuşeşte de minune.

Serafim Urechean - de la Primărie, în Parlament

Serafim Urechean a devenit în ultimii ani unul dintre protagoniştii vieţii politice de la Chişinău. După ce a deţinut timp de mai mulţi ani funcţia de primar al capitalei, Serafim Urechean a decis să se lanseze pe scena mare a politicii moldoveneşti.

Anul 2009 l-a început în forţă, în postura de lider al unei formaţiuni care în alegerile locale din 2007 a înregistrat cel mai bun scor electoral dintre partidele democratice. A preluat puterea în multe raioane şi sprijinându-se pe administraţia locală, a preconizat rezultate bune şi la nivel central, la alegerile parlamentare din  2009. Atitudinea lui Urechean s-a dovedit a fi pe cât îndrăzneaţă, pe atât de încrezătoare, desfăşurându-se sub sloganul "Urechean preşedinte, AMN - la guvernare".

Scrutinul din 5 aprilie a fost însă o dezamăgire pentru echipa AMN: Aceştia au obţinut sub 10% din voturi şi s-au clasat pe locul 4, deşi liberalii şi liberal-democraţii erau partide cu experienţă mult mai mică. Drept urmare, Alianţa Moldova Noastră a fost nevoită să-şi reformeze poziţia de centru-dreapta pe eşicherul politic spre una mai radicală, coordonându-şi poziţiile cu Partidul Liberal şi cu cel Liberal-Democrat, constituind împreună cu acestea două o coaliţie împotriva Partidului Comunist. Schimbarea a avut loc nu numai la nivel de partid, ci şi în propriul fel de a fi al lui Urechean. Se pare că acesta, în vârstă de 60 de ani, şi-a dat seama că este privit ca un politician învechit în comparaţie cu noua generaţie de politicieni tineri, de tipul lui Dorin Chirtoacă sau Vlad Filat. Drept urmare, Urechean a devenit mai activ, mai energic şi mai deschis faţă de presă, fiind zi de zi în vizorul acesteia şi răspunzând invitaţiilor de a participa la diferite show-uri şi emisiuni mediatice.

După 5 aprilie, când toată ţara se întrecea în pronosticuri dacă va fi sau nu găsit "votul de aur", Urechean era privit cu îndoială de către mulţi. Acesta era într-o postură delicată, pentru că rezultatele alegerilor demonstrau că anticipatele ar putea fi în defavoarea AMN-ului, iar în acelaşi timp, un parteneriat deschis cu puterea comunistă le-ar fi asigurat 4 ani de guvernare. Urechean a rezistat însă unei posibile tentaţii, profitabile sub aspect practic şi a decis să facă front comun cu forţele democratice.

În urma alegerilor anticipate din 29 iulie, AMN a obţinut mai puţin decât la 5 aprilie, circa 7%, însă a ajuns la guvernare alături de PLDM, PL şi PD, contribuind astfel la formarea  Alianţei pentru Integrare Europeană. Serafim Urechean a devenit prim-vicespeaker, deşi iniţial, în campania electorală, a afirmat că îşi doreşte să devină preşedinte al ţării.

Alegerile repetate din 28 noiembrie 2010 au constituit un punct de răscruce pentru Alianţa Moldova Noastră şi pentru Serafim Urechean în particular. Sondajele electorale din perioada campaniei au plasat AMN-ul sub pragul electoral, dar replicile lui Urechean păreau să fie optimiste şi încrezătoare. Cu toate acestea, zicala "de ce te temi, de aceea nu scapi" s-a confirmat în cazul AMN-ului, acesta obţinând un rezultat insuficient pentru a păşi pragul electoral şi a ajunge la guvernare. Insuccesul acestui partid a afectat întreaga Alianţă pentru Integrare Europeană, care în lipsa mandatelor AMN-ului nu poate   în continuare să formeze o majoritate capabilă să aleagă şeful statului, fără a obţine susţinerea comunistă.

Serafim Urechean a dispărut astfel momentan din peisajul politicii moldoveneşti, iar AMN-ul a devenit un partid extraparlamentar.

Preşedintele interimar în vizită la USM

În timpul campaniei electorale, liderii celor mai importante partide politice din Rep. Moldova, au fost neobosiţi în ceea ce priveşte participarea  la întîlniri cu electoratul. Studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova nu au fost o excepţie, Casa de Cultură al USM-ului devenind neîncăpătoare la 2 noiembrie 2010, cînd peste 500 de studenţi s-au adunat pentru a asculta discursul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu.

Deşi a întîrziat mai multe de 20 de minute, Mihai Ghimpu a avut un discurs aproximativ de o oră, în care, în maniera sa obişnuită, a ţinut să explice studenţilor principalele realizări ale Partidului Liberal şi al Alianţei pentru Integrare Europeană. Totodată, discursul acestuia a fost presărat de analogii între acţiunile politice şi viaţa de student. Acesta şi-a adus aminte cu plăcere de anii săi de studenţie, dar şi de problemele cu care se confrunta în acea perioadă. Mihai Ghimpu a precizat că PL-ul atrage o atenţie sporită tinerilor specialişti care au  nevoie de locuri de muncă bine plătite. De asemenea, s-a abordat problema reformării sistemului de învăţământ universitar, astfel încât studenţii să poată contracta credite pentru studii, iar odată cu absolvirea şi angajarea lor în câmpul muncii să poată rambursa în rate creditele contractate. Sloganul partidului pe care îl conduce – “Schimbarea pînă la capăt”, înseamnă în opinia lui Ghimpu o asociere cu expresia de basm “tinereţe fără bătrîneţe”.

Discursul vivace al preşedintelui, presărat din cînd în cînd cu bine-cunoscutele-i glume, a fost întrerupt numai de telefonul mobil al acestuia, care se încăpăţîna să sune. Preşedintele s-a scuzat şi şi-a continuat speech-ul, deviind de la subiectul sutdenţilor, la cel al problemelor oamenilor de la sat şi al bătrînilor care au nevoie de pensii mai mari.

Ghimpu nu s-a sfiit să enumere cu generozitate realizările pe care le-a obţinut AIE-ul în ultimul an de guvernare, menţionînd sumele de bani pe care le-au alocat Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii. dar şi Romînia, pentru a stimula economia moldovenească.

Nu au lipsit nici declaraţiile cu nuanţă populistă, în care întrebările retorice de genul “oare nu merităm noi să trăim mai bine?” “de ce să trăim noi numai pentru ca să fie bogaţi cei aflaţi la putere”?; “oare noi nu suntem capabili să ne hotărîm singuri soarta?”. După aceste întrebări menite probabil să răscolească emoţiile publicului, Ghimpu a concluzionat: “Din fericire, Dumnezeu ne-a dat a doua şansă”, prin aceasta subînţelegînd noua generaţie de politicieni care vor să schimbe cursul guvernării de pînă acum.

După o descriere destul de înflăcărată a situaţiei actuale din ţară, Ghimpu a vorbit despre nevoia de schimbare care este eminentă, cît şi despre nevoia orientării strategice ale Rep. Moldova spre Europa.

Nu a scăpat fără critică nici fostul preşedinte al statului, Vladimir Voronin, pe care l-a acuzat de obrăznicie şi înşelăciune a întregului neam moldovenesc. ,Chiar dacă Voronin a promis majorarea salariilor și a pensiilor cu 25% în fiecare an, el nu îşi va respecta promisiunile, aşa cum nu sunt eu flăcău de 16 ani”, a adăugat Ghimpu. Despre  acuzaţiile comuniştilor legate de înscenarea ruperii digului de la Nemţeni, Ghimpu le-a calificat drept minciuni sfruntate, pentru care Partidul Comunist va trebui să răspundă.

A doua parte a întţnirii cu studenţii a fost consacrată întrebărilor pe care aceştia erau liberi să le adreseze liderului liberal. Întrebat despre pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi de evenimentele din aprilie 2009, Ghimpu a precizat că este un proces complicat “ca jurist consider că mai bine să rămînă cineva nepedepsit, decît să fie condamnat un nevinovat”. Ascesta a adăugat că procesul este unul complicat în parte din cauza că fosta guvernare a distrus anumite dovezi.  

La întrebarea studenţilor despre coluţionarea conflictului transnistrean, Ghimpu a răspuns că acesta este posibil numai cu susţinerea SUA şi al Uniunii Europene. “Spre că într-o zi Federaţia Rusă se va resemna că acest pămînt nu le aparţine”,a  adăugat Ghimpu.

În încheiere, liderul liberal a îndemnat toţi tinerii să participe la alegerile electorale din 28 noiembrie, spre a susţine drumul spre democraţie şi Uniunea Europeană.

Mihai Ghimpu - politicianul din popor

În pragul vârstei de 60 de ani, Mihai Ghimpu a ajuns într-un timp record de la poalele muntelui politic, până în vârful acestuia, ocupând concomitent două dintre cele mai importante funcţii din stat.

Înainte de alegerile parlamentare din aprilie 2009, liderul PL se afla în fruntea unei formaţiuni politice extra-parlamentare. O jumătate de an mai târziu, acesta a fost ales Preşedinte al Parlamentului, asigurând ulterior şi interimatul funcţiei de preşedinte al statului.

Vechi militant al mişcării de renaştere naţională, unul dintre fondatorii Frontului Popular, Ghimpu este un unionist convins, care nu şi-a ascuns niciodată intenţiile de apropiere a Republicii Moldova de România şi Europa. Partidul Reformei, pe care Ghimpu l-a condus în prima jumătate a acestui deceniu, nu s-a bucurat de o mare audienţă, iar în timpul campaniei din 2005, acest partid s-a retras din cursa electorală pentru a nu prejudicia şansele altor formaţiuni democratice.

Ascensiunea politică a Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu s-a manifestat la începutul lui 2009, când sondajele sociale au arătat că PL-ul devenea lider printre formaţiunile democratice. Un an şi jumătate mai devreme, acelaşi partid a învins alegerile locale din Chişinău. Unii specialişti explică această creştere de popularitate a PL-ului, prin ocuparea nişei pierdute de PPCD.

Scrutinul din 5 aprilie transformă PL-ul în principala forţă de opoziţie din ţară, dar alegerile anticipate au reuşit să schimbe datele problemei. Pe de o parte, Partidul Liberal obţine în iulie mai multe voturi decât în aprilie, pe de altă parte, acesta cedează poziţia de lider în favoarea PLDM-ului. Cu toate acestea, liberalii rămân în continuare printre factorii importanţi în procesul decizional de la Chişinău, iar Mihai Ghimpu deţine două dintre cele mai importante funcţii în stat.

În acelaşi timp, alegerile au scos în evidenţă şi punctele slabe ale formaţiunii lui Ghimpu. Impulsiv din fire şi adeseori prea direct în exprimare, Mihai Ghimpu a atras simpatii, dar şi mai multe critice, dobândind faima unui creator de perle. Glumele sale pipărate au constituit deliciul buletinelor de ştiri, remarcile usturătoare la adresa comuniştilor a stârnit hohote de râs, însă şi neîncrederea electoratului faţă de simţul său diplomatic. Remarcile  lui Ghimpu faţă de "cuiul" comuniştilor l-au apropiat de omul simplu, dar a provocat şi semne de întrebare în rândul multora.

Pe parcursul acestor noi realităţi politice, Ghimpu şi-a adaptat din mers atât discursul, cât şi comportamentul politic. Nu a fost uşor pentru un actor care a parcurs atât de rapid drumul de la un opozant fără experienţă în materie de guvernare, la cel de preşedinte interimar al republicii.

Atitudinea critică a acestuia faţă de Moscova şi politica externă a acesteia l-a poziţionat pe Ghimpu în mijlocul unor dispute interne. Cu toate acestea, şi-a onorat obligaţiile de gazdă a CSI, demonstrând că viziunile sale politice nu-l împiedică să vadă priorităţile ţării.

În timpul campaniei electorale din 2010, PL-ul s-a arătat foarte optimist, cu toate acestea rezultatele au fost sub aşteptările liberalilor, care au devenit a 3-a dintre forţele democratice care a trecut în Parlament. Dintr-un motiv sau altul, se pare că electoratul a taxat greşelile liberalilor.

Cu toate acestea, Mihai Ghimpu rămâne unul dintre personajele-cheie ale conducerii de stat, al cărui onestitate şi simplitate în exprimare nu poate să nu cucerească.